Băncile nu vor putea storna toate provizioanele constituite după intrarea în vigoare a Legii dării în plată, pentru că aceasta produce riscuri, chiar dacă sensul acestei legi a fost modificat de Curtea Constituțională prin condiționarea aplicării la existența impreviziunii, spun bancherii. Sergiu Oprescu, președintele ARB, se așteaptă ca situațiile de impreviziune să fie dovedite în instanță mai degrabă în mod excepțional.
Magistrații Curții Constituționale au amânat, pentru 18 ianuarie, dezbaterile privind sesizarea de neconstituționalitate a Guvernului pe legea care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.